post item background

share

La a doua sesiune de lucru în cadrul „Programului de Evaluare Digitală al IMM-urilor”, participanții au discutat despre digitalizarea industriei agrifood

Continuă procesul de evaluare digitală a celor 10 companii agrifood din Moldova, care au ales calea inovării și digitalizării. Cea de-a doua sesiune de networking a avut loc la Brutăria Bardar, una dintre companiile participante în program. 

La a doua sesiune de lucru în cadrul „Programului de Evaluare Digitală al IMM-urilor”, participanții au discutat despre digitalizarea industriei agrifood
26 octombrie 2023

Recent, beneficiarii au participat la cea de-a doua sesiune de networking care a avut loc la Brutăria Bardar, una dintre companiile participante în program. La acest eveniment au participat beneficiarii „Programului de Evaluare Digitală al IMM-urilor”, reprezentanţii ATIC şi OPTIM Project care au fost interesaţi de evoluţia participanţilor. 

Victor Nistorică, directorul companiei le-a oferit tuturor prezenți ocazia unică de a descoperi secretele și procesele de producție din spatele produselor emblemă ale brutăriei. Prin intermediul unui tur captivant, participanții au avut ocazia de a se plimba prin secțiile de producție și de a afla mai multe despre arta coacerii pâinii și a produselor de patiserie marca "Brutăria Bardar". Victor Nistorică a împărtășit cu participanții din program nu doar experiența sa în domeniul brutăriei, dar și viziunea și obiectivele companiei pentru viitor, evidențiind importanța digitalizării în strategia lor de creștere.

În plus, la sesiunea de networking a fost şi Vitalie Eșanu, expertul digital al programului care le-a făcut participanților o prezentare inspirațională. El a vorbit despre impactul noilor instrumente AI, sistemele de cloud și automatizarea proceselor asupra mediului de afaceri, oferindu-le tuturor o perspectivă valoroasă asupra modului în care tehnologia digitală poate revoluționa activitățile lor.

Astfel, cea de-a doua sesiune de networking a fost o oportunitate excelentă pentru participanți de a învăța, a schimba experiențe și a se inspira unii pe alții în efortul lor comun de a aborda provocările digitale în industria agrifood.

☑Acest program este implementat de ATIC, cu sprijinul Proiectului OPTIM, susținut de Elveția și organizația Helvetas. Programul se desfășoară în două etape. Pentru început, beneficiarii programului se bucură de sprijin şi mentorat direct din partea experţilor digitali, care vor căpăta o înțelegere profundă a actualelor capacități digitale ale IMM-urilor. În urma evaluării, companiile vor primi recomandări privind optimizarea proceselor prin implementarea de soluții digitale.