
Primul val de profesori instruiți în JAVA - puntea către viitorul digital al tinerilor
Pe 6 iunie, 20 de profesori din instituțiile de învățământ profesional tehnic (VET) din Republica Moldova s-au reunit la conferința „Formare profesională în domeniul IT. Programare Java/JavaFX”, marcând finalizarea primei etape a unui program inovator de formare.

Aceștia sunt primii profesori care au absolvit cursul intensiv de JAVA, dezvoltat de IUCOSOFT, cu scopul de a-i echipa cu cunoștințe și metode moderne de predare a programării în școli.
Evenimentul a oferit un spațiu de reflecție asupra lecțiilor predate, dar și de schimb de bune practici despre cum pot fi combinate teoria și exercițiile practice, astfel încât programarea să devină atractivă, accesibilă și relevantă pentru elevi.
Profesorii joacă un rol esențial în pregătirea tinerilor pentru o piață a muncii în continuă schimbare. Ei sunt veriga-cheie prin care competențele digitale pot ajunge în fiecare sală de clasă. De aceea, sprijinirea cadrelor didactice reprezintă o investiție strategică în viitorul economic al țării.
Printre participanții la conferință s-au numărat și parteneri de dezvoltare, dar și reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării: Anton Muntean, manager al componentei „Dezvoltarea competențelor și intermedierea muncii” din cadrul Helvetas Moldova, și Silviu Gîncu, Șef al Direcției politici în domeniul învățământului profesional tehnic și învățare pe tot parcursul vieții.